Începe proba gratuită

ORDIN nr. 12 din 1 februarie 2017 privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii în anul 2017

Articolul 1

Articolul 1

Art. 1 din ORDIN nr. 12 din 1 februarie 2017 privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii în anul 2017

  1. Capitolul I Zone şi perioade de prohibiţie

(1) Se instituie măsuri de prohibiție pentru pescuitul în scop comercial, recreativ și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și al altor viețuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 1 aprilie - 30 mai inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, inclusiv Golful Musura, pe o durată de 45 de zile, în perioada 1 aprilie-15 mai inclusiv, cu excepțiile prevăzute în prezentul ordin.

(2) Se interzice pescuitul în scop comercial și recreativ al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și al altor viețuitoare acvatice în râul Prut și în zonele inundate permanent sau temporar limitrofe acestuia, precum și în lacul de acumulare Stânca-Costești, pe o durată de 60 de zile, în perioada 1 aprilie - 30 mai inclusiv.

(3) Se interzice pescuitul în scop comercial și recreativ al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și al altor viețuitoare acvatice în fluviul Dunărea în zona care constituie frontieră de stat cu Republica Bulgaria, pe o durată de 45 de zile, în perioada 15 aprilie-30 mai inclusiv.

(4) Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și al altor viețuitoare acvatice în fața gurii Dunării - Meleaua Sfântu Gheorghe până la Ciotic, pe o durată de 60 de zile, în perioada 1 aprilie-30 mai inclusiv.