Articolul I
Art. I din ORDIN nr. 2 din 16 ianuarie 2017 pentru modificarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 157/2012 privind forma şi conţinutul permisului de conducere
privind forma și conținutul permisului de conducere, , cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Mențiunea privind transpunerea normelor Uniunii Europene va avea următorul cuprins:
"*
Prezentul ordin transpune în legislația națională prevederile art. 1 alin. (1) și ale anexei I la Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere (reformată), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 403 din 30 decembrie 2006, astfel cum a fost modificată și completată prin Directiva 2011/94/UE a Comisiei din 28 noiembrie 2011 de modificare a Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind permisele de conducere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 314 din 29 noiembrie 2011, prin pct. I din anexa la Directiva 2012/36/UE a Comisiei din 19 noiembrie 2012 de modificare a Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind permisele de conducere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 321 din 20 noiembrie 2012, și prin Directiva (UE) 2015/653 a Comisiei din 24 aprilie 2015 de modificare a Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind permisele de conducere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 107 din 25 aprilie 2015."
2. La anexa nr. 1 punctul II.3, rubrica 12 va avea următorul cuprins:
"12. informații suplimentare/restricții, în formă codificată, în privința fiecărei categorii în cauză. În cazul în care un cod se aplică tuturor categoriilor pentru care a fost eliberat permisul, acesta se poate imprima la rubrica inscripționată pe orizontală cu același număr (12) din subsolul tabelului, sub rubricile 9, 10 și 11;".
3. Anexa nr. 2 se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.