Articolul 1
Art. 1 din ORDIN nr. 4 din 11 ianuarie 2017 privind documentaţia şi informaţiile necesare înregistrării, precum şi modalitatea şi termenele de raportare pentru dezvoltatorii imobiliari
În vederea înregistrării de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, dezvoltatorii imobiliari au obligația de a depune următoarele documente:
a) certificatul de înregistrare, în copie certificată conform cu originalul;
b) certificat constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului cu datele societății, în copie certificată conform cu originalul;
c) certificatul constatator emis conform privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările și completările ulterioare, în copie certificată conform cu originalul;
d) actul constitutiv, în copie certificată conform cu originalul;
e) dovada că societatea comercială este operator de date cu caracter personal, în conformitate cu prevederile pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare;
f) cazierul judiciar pentru persoanele responsabile cu administrarea și conducerea societății;
g) declarație pe propria răspundere a administratorului societății comerciale că personalul care interacționează cu clienții în scopul acordării de credite dispune de cunoștințele și experiența adecvate naturii, extinderii și complexității activității vizate, îndeplinind cerințele prevăzute în anexa nr. 3 la ;
h) procedura de acordare a creditului.