Articolul 63
Art. 63 din HOTĂRÂRE nr. 252 din 25 februarie 1967 pentru aplicarea Legii nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi pensia suplimentară
- Capitolul X Transformarea şi recalcularea pensiilor şi suspendarea plăţii pensiei şi ajutorului social
(1) În caz de transformare a pensiei dintr-o categorie în alta sau de recalculare a pensiei, plata noului drept se va face din prima zi a lunii următoare introducerii cererii de transformare sau recalculare, împreună cu actele necesare.
(2) În caz de schimbare a gradului de invaliditate în condițiile art. 27 alin. 2 din legea pensiilor sau a numărului de urmași, care modifica procentul de recalculare a pensiei sau ajutorului social, după caz, noul drept se va plati:
a) din prima zi a lunii următoare aceleia în care s-a emis decizia comisiei de expertiza medicală și recuperare a capacității de muncă;
b) din prima zi a lunii următoare aceleia în care a intervenit schimbarea numărului de urmași.