Articolul 173
Art. 173 din REGULAMENT nr. 10 din 9 decembrie 2016 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară
- Capitolul VIII Structuri organizatorice coordonate de vicepreședintele sectorului sistemului de pensii private
- Secţiunea a 3-a
Obiectivele Direcției generale sunt:
1. asigurarea unui cadru legal cuprinzător, stabil și coerent în domeniul pensiilor private prin actualizarea și consolidarea legislației secundare, ca urmare a experienței dobândite, în funcție de contextul intern și internațional al mediului economic și financiar;
2. creșterea calității procesului legislativ în vederea îmbunătățirii capacității entităților din sistemul pensiilor private de a aplica eficient cadrul normativ;
3. susținerea dezvoltării sistemului de pensii private prin dezvoltarea cadrului de reglementare privind mecanismele de supraveghere și control;
4. orientarea cadrului de reglementare în direcția dezvoltării unei supravegheri bazate atât pe conformitate, cât și pe riscuri, conform practicilor europene;
5. verificarea, cu maximă operativitate și acuratețe, a îndeplinirii condițiilor legale legate de autorizarea, avizarea sau retragerea autorizațiilor sau avizelor pentru entitățile ce activează în sistemul de pensii private:
a) fondurile de pensii private;
b) administratorii fondurilor de pensii private, precum și persoanele autorizate/avizate conform prevederilor legale;
c) depozitarii activelor fondurilor de pensii private;
d) auditorii din domeniul pensiilor private;
e) agenții de marketing, persoane juridice și fizice;
6. menținerea în permanență a unui risc scăzut în sectorul pensiilor private, prin eficientizarea continuă a procesului de supraveghere;
7. asigurarea supravegherii prudențiale și a controlului, bazate pe identificarea, prevenirea și administrarea riscurilor;
8. completarea graduală a supravegherii de tip ”conformitate”, practicată în prezent, cu supravegherea bazată pe evaluarea riscurilor, prin implementarea principiilor-cheie de evaluare a riscurilor și a utilizării abordării practice a acestora.
(la 01-02-2021, Articolul 173 din Sectiunea a 3-a, Capitolul VIII a fost modificat de )