Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 10 din 9 decembrie 2016 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară

Articolul 130

Articolul 130

Art. 130 din REGULAMENT nr. 10 din 9 decembrie 2016 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară

  1. Capitolul VI Structuri organizatorice coordonate de vicepreședintele sectorului instrumente și investiții financiare
  2. Secţiunea a 4-a

Atribuțiile specifice Serviciului supraveghere a conduitei sunt:

1. supraveghează respectarea cerințelor legale în vigoare referitoare la regulile de conduită și transparență aplicabile intermediarilor (inclusiv sucursalelor firmelor de investiții și ale instituțiilor de credit din țările membre/nemembre), SAI/AFIA, OPC/FIA și instituțiilor pieței, respectiv operatori de piață/sistem, piețe reglementate/sisteme alternative de tranzacționare, depozitari centrali, contrapărți centrale, sisteme de compensare-decontare, Fondul de compensare a investitorilor, traderi, consultanți de investiții, după caz, în calitatea acestora de entități reglementate;

(la 01-01-2019, Punctul 1. din Articolul 130, Subsecțiunea 4.1., Secțiunea a 4-a, Capitolul VI a fost modificat de )

2. verifică respectarea de către intermediari a regulilor de conduită, respectiv a modalității de evaluare a investitorilor, a încadrării acestora în categoriile definite de prevederile în vigoare, a cerințelor privind executarea ordinelor investitorilor, respectiv a cerințelor privind informațiile și raportările ce trebuie furnizate investitorilor;

3. analizează și propune, după caz, măsuri privind interzicerea sau restricționarea comercializării, distribuției sau vânzării anumitor instrumente financiare cu anumite caracteristici specificate sau a unor tipuri de activități și practici financiare în conformitate cu prevederile legislației aplicabile;

4. comunică în scris, în cel mai scurt timp, conducerii ierarhice încălcările reglementărilor în vigoare de către entitățile supravegheate;

5. urmărește respectarea de către acționarii entităților supravegheate a limitelor de deținere în capitalul social al operatorilor de piață și a depozitarului central, propunând adoptarea măsurilor legale în situația în care constată încălcarea prevederilor legale incidente;

6. contribuie și transmite propuneri pentru întocmirea planului anual de control și supraveghere întocmit la nivel de direcție generală;

(la 01-02-2021, Punctul 6. din Articolul 130, Subsectiunea 4.1., Sectiunea a 4-a, Capitolul VI a fost modificat de )

7. transmite informații și contribuie la întocmirea rapoartelor de supraveghere semestriale ale direcției generale, pe grupe de entități supravegheate, cu identificarea profilurilor de risc și a potențialelor vulnerabilități;

(la 01-02-2021, Punctul 7. din Articolul 130, Subsectiunea 4.1., Sectiunea a 4-a, Capitolul VI a fost modificat de )

8. îndeplinește atribuții specifice privind identificarea, prevenirea și reducerea impactului potențial negativ al riscurilor operaționale generate de utilizarea de către entitățile supravegheate a tehnologiei informației și comunicațiilor, potrivit prevederilor legale incidente;

9. efectuează verificări și audiază orice persoană în raport cu cazurile în care există indicii de încălcare a legislației pieței de capital, în limita competențelor serviciului;

10. întocmește și transmite Consiliului A.S.F. spre analiză și decizie nota fundamentată întocmită în baza documentelor justificative și propune măsurile care se impun a fi luate în scopul înlăturării abaterilor și sancționării persoanelor care au încălcat prevederile legale aplicabile;

11. verifică prin sondaj modalitatea de păstrare de către contrapărțile financiare a evidenței tuturor contractelor derivate încheiate și a modificărilor acestora pe o durată de minimum 5 ani;

12. sesizează, cu aprobarea Consiliului A.S.F./președintelui A.S.F., alte organe și instituții ale statului, în cazul în care apreciază incidența competenței acestora, și colaborează cu autoritățile similare din state membre sau nemembre, pentru îndeplinirea atribuțiilor;

13. înregistrează, ține evidența și monitorizează implementarea măsurilor dispuse în urma activității desfășurate;

14. întocmește propuneri concrete și fundamentate pentru elaborarea, modificarea și completarea cadrului de reglementare în sectorul instrumente și investiții financiare, în funcție de situațiile noi apărute în activitatea specifică serviciului;

15. colaborează cu Serviciul monitorizare activități neautorizate și petiții în vederea soluționării cu celeritate de către acesta a petițiilor care necesită suport de specialitate;

(la 01-10-2021, Punctul 15. din Articolul 130, Subsectiunea 4.1., Sectiunea a 4-a, Capitolul VI a fost modificat de )

16. îndeplinește orice alte atribuții cu caracter specific domeniului de activitate, prevăzute de reglementările în vigoare sau dispuse de conducerea ierarhică.

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

4
  1. 01.10.2021

    Modificare

    REGULAMENTUL nr. 12 din 9 septembrie 2021

    (la 01-10-2021, Punctul 15. din Articolul 130 , Subsectiunea 4.1. , Sectiunea a 4-a , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 12 din 9 septembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 902 din 21 septembrie 2021 )

    Vezi actul modificator
  2. 01.02.2021

    Modificare

    REGULAMENTUL nr. 3 din 22 ianuarie 2021

    (la 01-02-2021, Punctul 6. din Articolul 130 , Subsectiunea 4.1. , Sectiunea a 4-a , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 53, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 22 ianuarie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 27 ianuarie 2021 )

    Vezi actul modificator
  3. 01.02.2021

    Modificare

    REGULAMENTUL nr. 3 din 22 ianuarie 2021

    (la 01-02-2021, Punctul 7. din Articolul 130 , Subsectiunea 4.1. , Sectiunea a 4-a , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 53, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 3 din 22 ianuarie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 27 ianuarie 2021 )

    Vezi actul modificator
  4. 01.01.2019

    Modificare

    REGULAMENTUL nr. 16 din 13 decembrie 2018

    (la 01-01-2019, Punctul 1. din Articolul 130 , Subsecțiunea 4.1. , Secțiunea a 4-a , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 16 din 13 decembrie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1077 din 19 decembrie 2018 )

    Vezi actul modificator