Articolul 7
Art. 7 din LEGE nr. 229 din 17 noiembrie 2016 privind organizarea și exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum și pentru înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Fizioterapeuților din România
- Capitolul II Exercitarea profesiei de fizioterapeut
Profesia de fizioterapeut se exercită, pe teritoriul României, în condițiile prezentei legi, de către:
a) cetățeni ai statului român;
b) cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene;
c) soțul unui cetățean român, precum și descendenții și ascendenții în linie directă, aflați în întreținerea unui cetățean român, indiferent de cetățenia acestora;
d) membri de familie ai unui cetățean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b) , așa cum sunt definiți la privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată cu modificări și completări prin , republicată, cu modificările și completările ulterioare;
e) cetățeni ai statelor terțe, beneficiari ai statutului de rezident permanent în România;
f) beneficiari ai statutului de rezident pe termen lung, acordat de către unul dintre statele prevăzute la lit. b) .