Articolul 18
Condiții pentru obținerea unei licențe de transport feroviar
Art. 18 din LEGE nr. 202 din 4 noiembrie 2016 privind integrarea sistemului feroviar din România în spaţiul feroviar unic european
- Capitolul III Acordarea de licențe de transport feroviar operatorilor de transport feroviar
- Secţiunea a 2-a Condiții de obținere a licenței de transport feroviar
(1) O societate care solicită o licență de transport feroviar trebuie să fie în măsură să demonstreze OLFR, înaintea începerii activităților sale, că va putea în orice moment îndeplini cerințele privind onorabilitatea, capacitatea financiară, competența profesională și, de asemenea, că va putea să acopere riscurile de răspundere civilă, așa cum sunt enunțate la art. 19-22 .
(2) Societatea care solicită o licență de transport feroviar trebuie să furnizeze toate informațiile necesare dovedirii îndeplinirii cerințelor de acordare a acestei licențe.