Articolul 8
Tarife
Art. 8 din LEGE nr. 95 din 26 mai 1999 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Orientale a Uruguayului privind serviciile aeriene, semnat la Bucureşti la 31 mai 1996
- ACORD
(1) Tarifele care urmează să fie aplicate de către compania aeriană desemnată de una dintre părțile contractante pentru transportul către sau dinspre teritoriul celeilalte părți contractante vor fi stabilite la cuantumuri rezonabile, ținându-se seama de toți factorii relevanti, incluzând interesele utilizatorilor, costul exploatării, caracteristicile serviciului, nivelul comisioanelor, un profit rezonabil, tarifele aplicate de alte companii aeriene, precum și de alte considerente de ordin comercial de pe piața.
(2) Tarifele la care s-a făcut referire în paragraful 1 din acest articol vor fi convenite, dacă este posibil, între companiile aeriene desemnate ale părților contractante și la un astfel de acord se va ajunge, dacă este posibil, prin folosirea procedurilor organismelor sau ale organizațiilor internaționale corespunzătoare.
(3) Tarifele astfel convenite vor fi supuse spre aprobare autorităților aeronautice ale părților contractante cu cel puțin 30 (treizeci) de zile înainte de data propusă pentru intrarea lor în vigoare. În cazuri speciale, această perioadă poate fi redusă, sub rezerva acordului respectivelor autorități.
(4) Aprobarea tarifelor poate fi data în mod expres. Dacă nici una dintre autoritățile aeronautice nu și-a exprimat dezacordul în termen de 30 (treizeci) de zile de la data la care tarifele au fost supuse spre aprobare în conformitate cu paragraful (3) din acest articol, aceste tarife vor fi considerate ca aprobate. În cazul reducerii perioadei stabilite pentru supunerea spre aprobare a tarifelor, în conformitate cu paragraful (3) din acest articol, autoritățile aeronautice pot conveni ca perioada în care poate fi notificat dezacordul să fie mai mica de 30 (treizeci) de zile.
(5) Dacă un tarif nu poate fi convenit în conformitate cu paragraful 2 din acest articol sau dacă în timpul perioadei aplicabile, în conformitate cu paragraful (4) din acest articol, autoritățile aeronautice ale unei părți contractante notifica autorităților aeronautice ale celeilalte părți contractante dezacordul lor asupra unui tarif convenit, în conformitate cu paragraful (2) din acest articol, autoritățile aeronautice ale părților contractante vor incerca sa stabilească tariful de comun acord.
(6) Dacă autoritățile aeronautice ale părților contractante nu pot conveni asupra oricărui tarif supus aprobării lor, în baza paragrafului (3) din acest articol, sau asupra stabilirii oricărui tarif, în baza paragrafului (5) din acest articol, diferendul va fi soluționat în conformitate cu prevederile art. 17 din prezentul acord.
(7) Un tarif stabilit în conformitate cu prevederile acestui articol va rămâne în vigoare până în momentul aprobării unui nou tarif. Valabilitatea tarifului respectiv poate fi prelungită peste data expirării sale inițiale, cu aprobarea autorităților aeronautice ale părților contractante. Totuși valabilitatea unui tarif nu poate fi prelungită în virtutea acestui paragraf pentru o perioadă mai mare de 12 (douasprezece) luni de la data la care acesta ar fi expirat.