Articolul 3
Desemnarea companiilor aeriene
Art. 3 din LEGE nr. 95 din 26 mai 1999 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Orientale a Uruguayului privind serviciile aeriene, semnat la Bucureşti la 31 mai 1996
- ACORD
(1) Fiecare parte contractantă are dreptul sa desemneze una sau mai multe companii aeriene în scopul exploatării serviciilor convenite pe rutele specificate. Aceasta desemnare va face obiectul unei notificări scrise, pe cale diplomatică, între autoritățile aeronautice ale părților contractante.
(2) La primirea acestei desemnari, autoritățile aeronautice ale celeilalte părți contractante vor acorda, fără întârziere, sub rezerva prevederilor paragrafelor 3 și 4 din acest articol, companiei aeriene astfel desemnate autorizația de exploatare corespunzătoare.
(3) Autoritățile aeronautice ale unei părți contractante pot cere companiei aeriene desemnate de cealaltă parte contractantă sa îi facă dovada ca este în măsura sa îndeplinească condițiile prevăzute în baza legilor și a reglementărilor, aplicate în mod normal și rezonabil de aceste autorități, cu privire la exploatarea serviciilor aeriene internaționale, în conformitate cu prevederile convenției.
(4) Fiecare parte contractantă are dreptul de a refuza sa acorde autorizația de exploatare la care s-a făcut referire în paragraful (2) din acest articol sau sa impună acele condiții pe care le considera necesare pentru exercitarea de către compania aeriană desemnată de cealaltă parte contractantă a drepturilor specificate la art. 2 din prezentul acord, în cazul în care nu i se face dovada ca partea preponderenta a proprietății și controlul efectiv al acelei companii aeriene aparțin părții contractante care desemnează compania aeriană sau cetățenilor săi, în conformitate cu legislația interna a statului în care este înregistrată compania aeriană.
(5) Compania aeriană desemnată și autorizata în conformitate cu prevederile paragrafelor (1) și (2) din acest articol poate începe oricând exploatarea serviciilor convenite, cu condiția reglementării capacității, în conformitate cu art. 5 din prezentul acord, a aprobării orarului, în conformitate cu prevederile art. 7 din prezentul acord, și cu condiția ca tarifele stabilite în conformitate cu prevederile art. 8 din prezentul acord să fie în vigoare.
(6) Fiecare parte contractantă are dreptul sa înlocuiască printr-o notificare scrisă, pe cale diplomatică, între autoritățile aeronautice ale părților contractante, compania aeriană pe care a desemnat-o cu o alta companie aeriană. Compania aeriană nou-desemnată va avea aceleași drepturi și va fi supusă acelorași obligații ca și compania aeriană pe care o înlocuiește.