Articolul 8
Art. 8 din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 76 din 2 noiembrie 2016 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Protecţie Internă a Ministerului Afacerilor Interne
- Capitolul II Organizare și funcționare
(1) Directorul general al Direcției Generale de Protecție Internă este numit și eliberat din funcție de către ministrul afacerilor interne. Numirea și eliberarea din funcție se fac cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
(la 09-11-2023, Alineatul (1), Articolul 8, Capitolul II a fost modificat de )
(2) Directorul general al Direcției Generale de Protecție Internă se subordonează nemijlocit ministrului afacerilor interne.
(3) Directorul general al Direcției Generale de Protecție Internă are calitatea de ordonator terțiar de credite aflat în subordinea ordonatorului principal de credite.
(4) În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, directorul general al Direcției Generale de Protecție Internă este ajutat de un prim-adjunct și de un adjunct, cadre militare, numiți în funcție de către ministrul afacerilor interne, la propunerea directorului general al Direcției Generale de Protecție Internă.
(5) Direcția Generală de Protecție Internă este reprezentată, în relațiile cu autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, organele judiciare, cu societatea civilă și cu organismele similare din alte state, de către directorul general sau de către cadre militare desemnate de acesta.