Articolul 4
Art. 4 din HOTĂRÂRE nr. 423 din 27 mai 1999 privind înfiinţarea Centrului de Pregătire şi Perfecţionare a Grefierilor şi a Celuilalt Personal Auxiliar de Specialitate
(1) Personalul de instruire al centrului este numit de ministrul justiției, de regula dintre judecătorii și procurorii în funcție, care pot fi detasati, în condițiile legii, în cadrul centrului.
(2) Salarizarea personalului de instruire de specialitate juridică al centrului se face prin asimilare cu funcțiile de magistrați, în raport cu vechimea în magistratura, în condițiile privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Statele de personal și de funcții ale centrului se aproba de ministrul justiției, în limita fondurilor aprobate prin bugetul de stat Ministerului Justiției pentru cheltuieli de personal, potrivit legii.