Articolul 3
Criterii de risc considerate în structura tarifelor de primă maxime
Art. 3 din NORMĂ nr. 37 din 11 octombrie 2016 privind metodologia de calcul de către Autoritatea de Supraveghere Financiară al tarifelor de primă maxime pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de vehicule
(1) Structura tarifului este construită prin segmentarea pe riscuri similare, luându-se în considerare următoarele criterii de risc: tipul asiguratului (persoană fizică sau persoană juridică), vârsta persoanei fizice, caracteristicile tehnice ale vehiculului (capacitatea cilindrică sau puterea, masa maximă autorizată, numărul de locuri), astfel:
a) grupe cilindree autoturisme: mai mic sau egal cu 1.200; 1.201-1.400; 1.401-1.600; 1.601-1.800; 1.801-2.000; 2.001-2.500; peste 2.500;
b) grupe număr locuri autovehicule transport de persoane: 10-17; 18-40; 41-65; peste 65; tramvaie/troleibuze;
c) grupe cilindree motociclete, mopede, motocicluri și ATV-uri cu sau fără ataș: 1-50; peste 50;
d) grupe putere tractoare rutiere (CP): mai mic sau egal cu 45; peste 45;
e) grupe masă maximă autorizată autovehicule destinate în principal transportului de mărfuri (kg): < 2.300; 2.300-3.499; 3.500-7.499; 7.500-15.999; mai mare sau egal cu 16.000;
f) grupe masă maximă autorizată remorci și semiremorci (kg): ≤ 750; 751-3.500; 3.501-10.000; peste 10.000;
g) grupe vârstă persoane fizice autoturisme: ≤ 25 ani; 26-30 ani; 31-40 ani; 41-50 ani; 51-60 ani; > 60 ani.
(2) Pentru categoria de vehicule prevăzută la art. 2 lit. g) nu se vor utiliza criterii de risc separate.
(3) A.S.F. calculează tarifele de primă maxime pentru fiecare categorie de vehicule prevăzută la art. 2 și luând în considerare criteriile de risc prevăzute la alin. (1), pe perioade de un an, pentru limitele de despăgubire prevăzute de legislația în vigoare, astfel încât să se asigure îndeplinirea obligațiilor ce decurg din încheierea contractelor de asigurare R.C.A.