Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 602 din 24 august 2016 privind aprobarea Strategiei integrate de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării
În scopul coordonării și monitorizării procesului de implementare a Strategiei integrate de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice îndeplinește, fără a se limita la acestea, următoarele atribuții:
a) elaborează raportul anual de implementare a Strategiei integrate de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării, în colaborare cu Ministerul Fondurilor Europene și Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării;
b) asigură informarea publicului și a autorităților administrației publice centrale și locale cu privire la prevederile Strategiei integrate de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării și cu privire la raportul periodic de implementare a acesteia;
c) asigură gestiunea datelor teritoriale relevante pentru implementarea și monitorizarea Strategiei integrate de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării, pe care le pune la dispoziția Ministerului Fondurilor Europene, la cerere, în scopul îndeplinirii sarcinilor de monitorizare ce îi revin.