Articolul 1
Art. 1 din PROTOCOL nr. 5.678 din 12 septembrie 2016 privind procedura eliberării şi a plăţii onorariilor pentru eliberarea certificatelor de moştenitor, a certificatelor de moştenitor suplimentar, a certificatelor de legatar şi a certificatelor de vacanţă succesorală, în derularea Programului naţional de cadastru şi carte funciară
(1) În scopul realizării lucrărilor de înregistrare sistematică, ANCPI, prin oficiile de cadastru și publicitate imobiliară competente (denumite în continuare OCPI), ulterior deschiderii noilor cărți funciare pe numele defuncților, sesizează Camerele Notarilor Publici (denumite în continuare Camere), în a căror rază teritorială defuncții și-au avut ultimul domiciliu, în vederea emiterii certificatelor de moștenitor, comunicând lista persoanelor decedate, care au deținut imobile în unitățile administrativ-teritoriale care au făcut obiectul înregistrării sistematice a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.
(2) Sesizarea OCPI competent prevăzută la alin. (1), în vederea emiterii certificatelor de moștenitor și a deschiderii/redeschiderii procedurii succesorale, se face printr-o cerere ce va fi însoțită de un centralizator ce cuprinde mențiuni despre numele, prenumele și datele de identificare ale defunctului și despre faptul că imobilele au făcut obiectul înregistrării sistematice, având atașate următoarele documente obținute de OCPI:
- sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale - anexa nr. 24 la Ordinul ministrului finanțelor publice și al ministrului administrației și internelor nr. bis/ *2), pusă la dispoziția OCPI competent de către secretarul primăriei, care conține toate datele de identificare ale succesibililor;
Notă
──────────
*2) Ordinul ministrului finanțelor publice și al ministrului administrației și internelor nr. / privind aprobarea unor formulare tipizate pentru stabilirea, constatarea, controlul, încasarea și urmărirea impozitelor și taxelor locale, precum și a altor venituri ale bugetelor locale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.032 din 27 decembrie 2006.
──────────
- certificatul de deces, în copie, sau un extras de uz oficial de la registrul de stare civilă;
- extrasul de carte funciară pentru informare, pus la dispoziție de OCPI, în aplicarea prevederilor art. 11 alin. (2) lit. q) din Lege, care va fi utilizat la eliberarea certificatelor de moștenitor și despre care se va face mențiune în cuprinsul acestora, în vederea înscrierii în cartea funciară, conform art. 29 alin. (1) lit. e) din Lege;
- copii ale actelor de proprietate ale defunctului, colectate în cadrul lucrării de înregistrare sistematică de către persoana autorizată care efectuează lucrările de înregistrare sistematică.