Articolul 34
Art. 34 din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 55 din 14 septembrie 2016 privind reorganizarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. şi înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere - S.A., precum şi modificarea şi completarea unor acte normative
- Capitolul II Compania Națională de Investiții Rutiere - S.A.
- Secţiunea a 3-a Surse de finanțare, venituri și cheltuieli
Sursele de finanțare din fonduri nerambursabile cuprind alocații din bugetul de stat în cadrul titlurilor din clasificația bugetară, respectiv titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“, titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“ pentru dezvoltarea proiectelor de infrastructură de transport rutier astfel cum acestea sunt stabilite prin documentele strategice existente la nivel național. Finanțarea proiectelor aferente perioadei de programare 2014-2020 face obiectul rambursării din bugetul Uniunii Europene, cu respectarea regulilor de eligibilitate stabilite prin Programul operațional Infrastructură mare. Fondurile aferente proiectelor în implementare pentru perioada de programare 2007-2013 sunt utilizate pentru finalizarea proiectelor de infrastructură de transport rutier care au făcut obiectul finanțărilor din fonduri externe nerambursabile.