Articolul 20
Art. 20 din ORDIN nr. 138 din 2 septembrie 2016 privind organizarea şi executarea controalelor în Ministerul Afacerilor Interne
- Capitolul IV Organizarea şi executarea controalelor
- Secţiunea a 2-a Organizarea şi executarea controlului
(1) Atunci când, pe timpul executării controlului, personalul supus controlului comite abateri disciplinare, președintele comisiei de control îi sesizează în scris cu privire la acest aspect pe conducătorii entităților MAI supuse controlului, în vederea dispunerii măsurilor legale.
(2) În cazul în care pe timpul executării controlului se constată că anterior inițierii controlului au fost săvârșite nereguli care constituie abateri disciplinare ori rezultă indicii temeinice că a fost prejudiciat patrimoniul entității MAI supuse controlului, președintele comisiei de control dispune sau, după caz, propune spre aprobare măsuri potrivit dispozițiilor legale.
(3) Ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, membrii comisiei de control sunt obligați să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate și să ia măsuri de conservare a locului săvârșirii infracțiunii și de ridicare sau conservare a mijloacelor materiale de probă. Aceștia au obligația de a consemna în procesul-verbal eventualele precizări sau explicații date de făptuitor sau persoanele prezente la locul constatării. Actele încheiate, împreună cu mijloacele materiale de probă, se înaintează, de îndată, organelor de urmărire penală competente de către președintele comisiei de control. Aceleași obligații le incumbă membrilor comisiei de control și dacă au luat cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.