Articolul 2
Art. 2 din ORDONANŢĂ nr. 18 din 24 august 2016 privind amenajarea spaţiului maritim
- Capitolul I Prevederi generale și definiții
În sensul prezentei ordonanțe, termenii utilizați au următorul înțeles:
a) amenajarea spațiului maritim - activitatea care constă în procesul de analiză, planificare și organizare a activităților umane din apele marine, cu scopul de a îndeplini obiective ecologice, economice, sociale și de siguranță, reprezentând o dimensiune a politicii maritime integrate de interes pentru România. Această activitate transsectorială permite autorităților administrației publice competente și părților interesate să utilizeze o abordare coordonată, integrată și transfrontalieră în promovarea dezvoltării și creșterii durabile a economiilor maritime și costiere;
b) ape marine - apele marine așa cum sunt definite la privind stabilirea strategiei pentru mediul marin, aprobată cu modificări prin , cu modificările ulterioare;
c) autorități competente - autoritatea competentă pentru elaborarea și monitorizarea implementării planului de amenajare a spațiului maritim, respectiv Comitetul de amenajare a spațiului maritim, cu atribuții în elaborarea și monitorizarea implementării planului de amenajare a spațiului maritim, și autoritățile administrației publice competente pentru implementarea planului de amenajare a spațiului maritim;
d) planul de amenajare a spațiului maritim - documentul de planificare strategică, cu caracter director și de reglementare, prin care se identifică distribuția spațială și temporală a activităților și utilizărilor actuale și viitoare în apele marine și prin care se stabilește cadrul general de dezvoltare durabilă și integrată a diferitelor sectoare în apele marine;
e) politică maritimă integrată - politica Uniunii Europene care are ca scop promovarea unui proces decizional coordonat și coerent pentru maximizarea dezvoltării durabile, creșterii economice și coeziunii sociale a statelor membre, în special în ceea ce privește regiunile costiere, insulare și ultraperiferice din Uniunea Europeană, precum și sectoarele maritime, prin politici coerente privind domeniul maritim și printr-o cooperare internațională relevantă;
f) regiune marină - regiunea marină așa cum este definită la , aprobată cu modificări prin , cu modificările ulterioare;
g) spațiul maritim - apele marine în care statul român își exercită autoritatea și în care implementează politicile de amenajare a spațiului maritim.