Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 563 din 10 august 2016 pentru acordarea unor ajutoare de urgenţă suplimentare în cazul persoanelor rănite în tragicul eveniment din 30 octombrie 2015

Articolul 3

Articolul 3

Art. 3 din HOTĂRÂRE nr. 563 din 10 august 2016 pentru acordarea unor ajutoare de urgenţă suplimentare în cazul persoanelor rănite în tragicul eveniment din 30 octombrie 2015

(1) Ajutoarele suplimentare prevăzute la art. 1 se acordă la cererea însoțitorului.

(2) Cererea prevăzută la alin. (1) este însoțită de copia actului de identitate al însoțitorului și de copia actului de identitate al rănitului.

(3) Modelul cererii este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(4) Cererea și documentele doveditoare prevăzute la alin. (2) se depun și se înregistrează la agenția județeană pentru plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București, denumite în continuare agenții teritoriale, în a cărei rază locuiește sau are reședința însoțitorul, în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la externarea rănitului din unitatea sanitară.

(5) Prin excepție de la prevederile alin. (4), pentru însoțitorii care au domiciliul sau reședința stabilite în județele țării, dar care se află pe raza municipiului București pentru a oferi sprijinul lor răniților, cererea se poate depune la Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, care o va transmite agențiilor teritoriale în a căror rază domiciliază sau au reședința însoțitorii.

(6) În situația în care răniții beneficiază de tratament la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei hotărâri, cererea și documentele doveditoare prevăzute la alin. (2) se depun de către însoțitori în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării prezentei hotărâri.

(7) În situația în care rănitul și însoțitorul acestuia se află în străinătate, cererea și documentele doveditoare prevăzute la alin. (2) se depun la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Ministerului Afacerilor Externe în termenele prevăzute la alin. (4) și (6). Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale acestuia, transmite cererea, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la depunerea de către însoțitor, la Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.

(8) În situația în care termenele prevăzute la alin. (4) și (6) se depășesc, ajutorul suplimentar se acordă de la data depunerii cererii.