Articolul 3
Art. 3 din HOTĂRÂRE nr. 558 din 3 august 2016 privind stabilirea fructelor proaspete distribuite, a perioadei şi frecvenţei distribuţiei, a limitei valorii zilnice/elev, a fondurilor necesare pentru distribuţia fructelor proaspete, a măsurilor adiacente distribuţiei de fructe proaspete, a bugetului aferent acestora, precum şi a modalităţii de implementare efectivă şi de gestionare la nivelul administraţiei publice, în cadrul programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli în anul şcolar 2016-2017
(1) În cazul utilizării sumelor prevăzute la art. 2 alin. (3), consiliile județene și consiliile locale ale sectoarelor municipiului București vor solicita sprijin financiar de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin depunerea de cereri de plată la centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și la centrul municipiului București al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în vederea recuperării sumelor utilizate pentru implementarea măsurilor adiacente.
(2) Recuperarea sumelor plătite pentru implementarea măsurilor adiacente este condiționată de realizarea distribuției merelor potrivit prevederilor art. 1.
(3) Plățile aprobate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, reprezentând sprijinul financiar pentru implementarea măsurilor adiacente, au ca sursă de finanțare bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, sursă de finanțare prevăzută la titlul X "Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020", articolul 58.13 "Programe din FEGA", reprezentând sprijin financiar din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și din contribuția publică națională totală. Contribuția publică națională totală se compune din cofinanțare publică de minimum 11% din valoarea sprijinului financiar acordat prin FEGA și taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziției de produse și prestărilor de servicii.
(4) Sumele reprezentând sprijinul financiar pentru implementarea măsurilor adiacente, recuperate potrivit prevederilor alin. (1) de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură de consiliile județene și consiliile locale ale sectoarelor municipiului București, reprezintă venituri ale bugetului de stat.
(5) În privința măsurilor adiacente, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură are atribuțiile prevăzute la privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în școli, aprobată cu modificări prin , cu modificările și completările ulterioare.