Începe proba gratuită

LEGE nr. 159 din 19 iulie 2016 privind regimul infrastructurii fizice a reţelelor de comunicaţii electronice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru reducerea costului instalării reţelelor de comunicaţii electronice

Articolul 6

Articolul 6

Art. 6 din LEGE nr. 159 din 19 iulie 2016 privind regimul infrastructurii fizice a reţelelor de comunicaţii electronice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru reducerea costului instalării reţelelor de comunicaţii electronice

  1. Capitolul II Dreptul de acces pe proprietăți

(1) În lipsa unor dispoziții legale contrare, pentru imobilele proprietate publică unde au fost realizate lucrări de acces pe proprietăți, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a deciziei președintelui ANCOM prevăzute la alin. (4) , operatorii economici care nu au calitatea de operatori de rețea conform prezentei legi, operatorii de rețea pentru bunurile imobile care nu fac obiectul cap. III, instituțiile publice, inclusiv autoritățile administrației publice centrale sau locale, precum și orice alte entități care exercită dreptul de administrare asupra imobilelor proprietate publică a statului ori a unităților administrativ-teritoriale au obligația de a publica, respectiv de a modifica și/sau completa, în cazul în care sunt deja publicate, pe pagina proprie de internet, atunci când există sau, în lipsa acesteia, prin afișare în locuri vizibile la sediul titularului, condițiile în care se realizează dreptul de acces la aceste imobile și documentele pe care solicitantul urmează să le prezinte în vederea dovedirii îndeplinirii acestor condiții, cu respectarea prevederilor art. 4 .

(2) În lipsa unor dispoziții legale contrare, după data intrării în vigoare a deciziei președintelui ANCOM prevăzute la alin. (4) , în cazul imobilelor proprietate publică unde nu au fost realizate lucrări de acces pe proprietăți, operatorii economici care nu au calitatea de operatori de rețea conform prezentei legi, operatorii de rețea pentru bunurile imobile care nu fac obiectul cap. III, instituțiile publice, inclusiv autoritățile administrației publice centrale sau locale, precum și orice alte entități care exercită dreptul de administrare asupra imobilelor proprietate publică a statului ori a unităților administrativ-teritoriale au obligația de a publica pe pagina proprie de internet, atunci când există sau, în lipsa acesteia, prin afișare în locuri vizibile la sediul titularului, în termen de 30 de zile de la data primirii pentru prima dată a unei cereri în vederea exercitării dreptului de acces la un anumit imobil proprietate publică, condițiile în care se realizează dreptul de acces la acest imobil și documentele pe care solicitantul urmează să le prezinte în vederea dovedirii îndeplinirii acestor condiții, cu respectarea prevederilor art. 4 .

(3) Documentele prevăzute la alin. (1) și (2) vor cuprinde cel puțin:

a) entitatea care exercită dreptul de administrare, precum și modalitățile în care aceasta poate fi contactată în vederea depunerii cererilor de acces pe proprietăți;

b) caracteristicile imobilului pe care se exercită dreptul de acces și zonele în care se poate realiza dreptul de acces;

c) tarifele maxime pentru exercitarea dreptului de acces, cu respectarea prevederilor alin. (4) ;

d) orice limitări tehnice cu privire la exercitarea dreptului de acces, care rezultă din caracteristicile imobilului ori din uzul sau interesul public al acestuia;

e) procedura detaliată ce trebuie îndeplinită de solicitantul dreptului de acces, inclusiv orice condiții legate de documentele ce trebuie prezentate de acesta;

f) în cazul autorităților administrației publice locale cu atribuții în domeniul emiterii autorizațiilor de construire, toate informațiile relevante privind condițiile și procedura aplicabilă autorizării construirii rețelelor de comunicații și a elementelor de infrastructură fizică necesară instalării acestora.

(4) Tarifele maxime care pot fi percepute de entitățile prevăzute la alin. (1) sau (2) vor acoperi contravaloarea lipsei de folosință și despăgubirea pentru prejudiciile directe și certe cauzate prin efectuarea lucrărilor, precum și prin existența și funcționarea rețelelor de comunicații electronice și a elementelor de infrastructură fizică instalate, fiind stabilite prin decizia președintelui ANCOM, emisă în termen de maximum 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(5) ANCOM va stabili tarifele maxime prevăzute la alin. (4) pe baza unei metodologii detaliate, ținând cont de valoarea de piață a folosinței bunurilor afectate, cu respectarea principiilor transparenței, obiectivității și nediscriminării.

(6) Tarifele maxime prevăzute la alin. (4) vor fi justificate și vor fi proporționale cu afectarea imobilului respectiv, urmând să aibă în vedere, printre altele, următoarele beneficii tangibile și intangibile:

a) facilitarea îmbunătățirii competențelor digitale și a infrastructurii sistemului național de furnizare online a serviciilor publice, precum și îmbunătățirea accesului la infrastructura și aplicațiile publice;

b) plusul de valoare adus imobilelor proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale ce au instalate rețele de comunicații electronice, comparativ cu imobilele care nu dețin infrastructura pentru comunicații electronice;

c) lansarea de noi servicii publice, inclusiv eficientizarea datorată informatizării;

d) facilitarea incluziunii sociale și reducerea decalajului economic între localitățile dezvoltate și cele nedezvoltate, prin creșterea valorii adăugate a sectorului comunicațiilor electronice asupra celorlalte sectoare ale economiei;

e) facilitarea implementării de sisteme inteligente, cum ar fi semafoarele inteligente sau controlul traficului, cu efecte directe asupra reducerii cheltuielilor cu plata utilităților;

f) înlesnirea dezvoltării de parcuri tehnologice sau centre de cercetare, precum și a altor facilități cu scop asemănător.

(6^1) În cazurile în care pe baza metodologiei detaliate prevăzute la alin. (5) , ANCOM calculează pentru anumite tipuri de acces tarife maxime pentru exercitarea dreptului de acces prevăzut la alin. (1) sau (2) sub nivelul de 0,1 lei/ml/an, 3 lei/mp/an ori 3,5 lei/stâlp/an, după caz, atunci, cu respectarea prevederilor alin. (11) , tarifele maxime pentru respectivele tipuri de acces vor fi cele prevăzute de prezentul alineat.

(la 10-07-2022, Articolul 6 din Capitolul II a fost completat de )

(6^2) În vederea asigurării unui cadru economic sustenabil dezvoltării rețelelor de comunicații electronice și a elementelor de infrastructură fizică, entitățile prevăzute la alin. (1) sau (2) , ținând cont și de beneficiile identificate de către ANCOM potrivit alin. (6) , pot impune, cu respectarea principiului nediscriminării și a prevederilor alin. (11) , tarife pentru exercitarea dreptului de acces inferioare celor stabilite conform prezentului articol.

(la 10-07-2022, Articolul 6 din Capitolul II a fost completat de )

(6^3) Furnizorii de rețele publice de comunicații electronice instalează și operează în mod gratuit puncte de acces pe suport radio cu arie de acoperire restrânsă pe, deasupra, în sau sub infrastructurile fizice proprietate publică sau privată a statului sau unităților administrativ-teritoriale, autoritățile administrației publice centrale sau locale care administrează aceste bunuri ori entitățile care le au în proprietate, administrare, concesiune, închiriere ori folosință cu titlu gratuit neputând stabili tarife, taxe și orice alte sume pentru ocuparea și folosința acestor infrastructuri fizice.

(la 10-07-2022, Articolul 6 din Capitolul II a fost completat de )

(6^4) Punctele de acces pe suport radio cu arie de acoperire restrânsă prevăzute la alin. (6^3) trebuie să respecte caracteristicile fizice și tehnice stabilite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1070 al Comisiei din 20 iulie 2020 de specificare a caracteristicilor punctelor de acces pe suport radio cu arie de acoperire restrânsă în temeiul art. 57 alin. (2) din Directiva (UE) 2018/1972 a Parlamentului European și a Consiliului de instituire a Codului european al comunicațiilor electronice, accesul gratuit prevăzut la alin. (6^3) incluzând atât accesul necesar pentru conectarea punctelor de acces pe suport radio cu arie de acoperire restrânsă la o rețea publică de comunicații electronice, cât și accesul pentru instalarea branșamentelor necesare la rețeaua de energie electrică.

(la 10-07-2022, Articolul 6 din Capitolul II a fost completat de )

(6^5) Infrastructurile fizice proprietate publică sau privată a statului sau unităților administrativ-teritoriale prevăzute la alin. (6^3) , includ, printre altele, și mobilierul stradal, precum stâlpii de iluminat public, semnele de circulație, semafoarele, panourile și stațiile de autobuz, de tramvai, metrou ori a altor mijloace de transport în comun.

(la 10-07-2022, Articolul 6 din Capitolul II a fost completat de )

(7) După efectuarea lucrărilor impuse de exercitarea dreptului de acces pe, deasupra, în sau sub imobilele aflate în proprietate publică a statului ori a unităților administrativ-teritoriale ori după încetarea exercitării dreptului de acces, furnizorii de rețele au obligația de a repune în starea inițială respectivul imobil proprietate publică, în condițiile, inclusiv termenele, stabilite prin contractul prevăzut la art. 12 sau prin hotărârea judecătorească pronunțată în condițiile art. 13 .

(8) În cazul imobilelor proprietate publică date în concesiune, închiriate sau date în folosință cu titlu gratuit, condițiile în care se exercită dreptul de acces vor fi stabilite și publicate în conformitate cu prevederile alin. (1)-(3) de către titularii dreptului de administrare, iar de către titularii dreptului de concesiune, de închiriere sau de folosință cu titlu gratuit, în conformitate cu prevederile actelor prin care li s-a acordat dreptul de concesiune, de închiriere ori de folosință cu titlu gratuit.

(9) Pentru ocuparea și folosința imobilelor proprietate publică de către furnizorii de rețele de comunicații electronice ori în considerarea desfășurării de către aceștia a altor activități legate de exercitarea dreptului de acces pe proprietăți, reglementat prin prezenta lege, autoritățile administrației publice centrale sau locale, precum și orice alte entități pot percepe numai sumele stabilite conform prezentei legi.

(10) Condițiile stabilite în vederea exercitării dreptului de acces potrivit prezentului articol vor respecta principiile transparenței și obiectivității și vor fi nediscriminatorii față de toți furnizorii de rețele de comunicații electronice.

(11) În cazul în care titularul dreptului de administrare ori, după caz, titularul dreptului de concesiune, de închiriere sau de folosință cu titlu gratuit intenționează să modifice ori să completeze condițiile stabilite în conformitate cu prevederile alin. (1)-(3) , acesta are obligația de a publica proiectul modificării sau completării cu cel puțin 30 de zile înaintea datei adoptării, prin mijloacele prevăzute la alin. (1) sau (2).

(12) Furnizorii de rețele de comunicații electronice care instalează rețele pe stâlpi, piloni sau pe alte elemente de infrastructură fizică aflate pe proprietate publică, inclusiv pe drumurile de interes național, județean ori local, vor încheia, cu respectarea normelor privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, doar contracte de exercitare a dreptului de acces la infrastructura fizică cu persoanele care dețin ori controlează elementele de infrastructură fizică, în condițiile prezentei legi, urmând a datora tarife doar acestor persoane.

(la 10-07-2022, Alineatul (12) din Articolul 6, Capitolul II a fost modificat de )

(12^1) Dispozițiile alin. (12) sunt aplicabile inclusiv în cazul tarifelor prevăzute la art. 46 alin. (9) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(la 10-07-2022, Articolul 6 din Capitolul II a fost completat de )

(13) În cazul prevăzut la alin. (12) , titularul dreptului de administrare, de concesiune, de închiriere sau de folosință cu titlu gratuit asupra imobilelor proprietate publică are obligația de a permite accesul persoanelor împuternicite de furnizorii de rețele de comunicații electronice la aceste imobile, în aceleași condiții cu cel permis persoanelor împuternicite de cei care dețin ori controlează elementele de infrastructură fizică.

(14) Sumele cu titlu de tarif pentru exercitarea dreptului de acces, percepute cu respectarea dispozițiilor alin. (4) , se fac venit la bugetul propriu, în cazul instituțiilor publice finanțate din venituri proprii, la bugetele locale, în cazul autorităților publice locale, sau la bugetele din care sunt finanțate, în cazul instituțiilor finanțate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau fonduri speciale.

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

7
  1. 10.07.2022

    Completare

    LEGEA nr. 198 din 6 iulie 2022

    (la 10-07-2022, Articolul 6 din Capitolul II a fost completat de Punctul 2, Articolul 6, Capitolul II din LEGEA nr. 198 din 6 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 681 din 07 iulie 2022 )

    Vezi actul modificator
  2. 10.07.2022

    Completare

    LEGEA nr. 198 din 6 iulie 2022

    (la 10-07-2022, Articolul 6 din Capitolul II a fost completat de Punctul 2, Articolul 6, Capitolul II din LEGEA nr. 198 din 6 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 681 din 07 iulie 2022 )

    Vezi actul modificator
  3. 10.07.2022

    Completare

    LEGEA nr. 198 din 6 iulie 2022

    (la 10-07-2022, Articolul 6 din Capitolul II a fost completat de Punctul 2, Articolul 6, Capitolul II din LEGEA nr. 198 din 6 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 681 din 07 iulie 2022 )

    Vezi actul modificator
  4. 10.07.2022

    Completare

    LEGEA nr. 198 din 6 iulie 2022

    (la 10-07-2022, Articolul 6 din Capitolul II a fost completat de Punctul 2, Articolul 6, Capitolul II din LEGEA nr. 198 din 6 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 681 din 07 iulie 2022 )

    Vezi actul modificator
  5. 10.07.2022

    Completare

    LEGEA nr. 198 din 6 iulie 2022

    (la 10-07-2022, Articolul 6 din Capitolul II a fost completat de Punctul 2, Articolul 6, Capitolul II din LEGEA nr. 198 din 6 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 681 din 07 iulie 2022 )

    Vezi actul modificator
  6. 10.07.2022

    Modificare

    LEGEA nr. 198 din 6 iulie 2022

    (la 10-07-2022, Alineatul (12) din Articolul 6 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 3, Articolul 6, Capitolul II din LEGEA nr. 198 din 6 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 681 din 07 iulie 2022 )

    Vezi actul modificator
  7. 10.07.2022

    Completare

    LEGEA nr. 198 din 6 iulie 2022

    (la 10-07-2022, Articolul 6 din Capitolul II a fost completat de Punctul 4, Articolul 6, Capitolul II din LEGEA nr. 198 din 6 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 681 din 07 iulie 2022 )

    Vezi actul modificator