Articolul 38
Art. 38 din LEGE nr. 159 din 19 iulie 2016 privind regimul infrastructurii fizice a reţelelor de comunicaţii electronice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru reducerea costului instalării reţelelor de comunicaţii electronice
- Capitolul V Soluționarea litigiilor
(1) Litigiile prevăzute de prezenta lege vor fi soluționate prin decizie a președintelui ANCOM în termen de cel mult:
a) 4 luni de la data sesizării, în cazul litigiilor apărute în condițiile art. 19 alin. (6) și (7) ;
b) două luni de la data sesizării, în cazul litigiilor apărute în condițiile art. 20 alin. (6) , art. 22 alin. (5) , art. 24 alin. (2) și (3) , art. 27 alin. (8) și art. 28 alin. (2) .
(2) În situații excepționale în care, în funcție de complexitatea litigiului, un termen mai lung este necesar pentru buna soluționare a cauzei, termenele prevăzute la alin. (1) pot fi prelungite prin decizie a președintelui ANCOM.
(3) În cazul unui litigiu apărut în condițiile art. 19 alin. (6) și art. 24 alin. (2) , anterior emiterii deciziei de soluționare a litigiului prevăzute la alin. (1) , ANCOM va redacta și va supune consultării publice o soluție preliminară.
(4) În cadrul procedurii de consultare prevăzute la alin. (3) , ANCOM va publica, pe pagina proprie de internet, textul soluției preliminare supus consultării și termenul în care părțile și orice persoane interesate pot transmite observații. Termenul va fi de cel mult 5 zile de la data publicării pe pagina de internet, cu excepția situațiilor în care, având în vedere complexitatea litigiului, ANCOM apreciază că se impune un termen mai mare.
(5) Decizia de soluționare a litigiului va cuprinde cel puțin următoarele elemente: denumirea și sediul, respectiv numele și domiciliul părților, obiectul litigiului, desfășurarea procedurii, motivarea în fapt și în drept pe care se întemeiază, măsurile dispuse și modalitățile de ducere la îndeplinire a acestora, precum și căile de atac împotriva acesteia.
(6) Decizia de soluționare a litigiului se comunică părților și se publică pe pagina de internet a ANCOM, cu respectarea principiului confidențialității.
(7) Deciziile emise de președintele ANCOM în condițiile prezentului capitol constituie acte administrativ-jurisdicționale, putând fi atacate în contencios administrativ, în conformitate cu prevederile , aprobată prin , cu modificările și completările ulterioare.
(8) Dispozițiile prezentei legi nu aduc atingere dreptului persoanelor de a se adresa direct instanțelor judecătorești competente.