Articolul II
Art. II din ORDIN nr. 996 din 11 iulie 2016 pentru modificarea şi completarea reglementării tehnice "Regulament privind atestarea auditorilor energetici pentru clădiri", aprobată prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi turismului nr. 2.237/2010
(1) În vederea exercitării dreptului de practică, auditorii energetici pentru clădiri, atestați până la data intrării în vigoare a reglementării tehnice ” , aprobat prin , respectiv până la data de 13 octombrie 2010, pentru gradul profesional I, respectiv II, numai pentru specialitatea construcții sau instalații, pot solicita, până la data de 31 decembrie 2019, înscrierea la examenul de atestare în conformitate cu prevederile legale în vigoare la data înregistrării cererii la autoritatea competentă.
(la 18-07-2019, Alineatul (1) din Articolul II a fost modificat de )
(2) După expirarea termenului prevăzut la alin. (1) , legitimațiile auditorilor energetici pentru clădiri atestați pentru gradul profesional I, respectiv II, numai pentru specialitatea construcții sau instalații, își pierd valabilitatea, iar încetarea dreptului de practică al acestora se consemnează pe pagina web a autorității competente și se aduce la cunoștința autorității de control.