Începe proba gratuită

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 39 din 28 iunie 2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu

Articolul II

Articolul II

Art. II din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 39 din 28 iunie 2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu

(1) Prevederile art. 9 alin. (1) lit. y), art. 10 alin. (3^2) și privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate și completate prin prezenta ordonanță de urgență, intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2019.

(2) Prevederile privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost completate prin prezenta ordonanță de urgență, intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2017.

(3) Prevederile privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin prezenta ordonanță de urgență, nu se aplică nici sesiunilor de finanțare deschise, nici contractelor aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.