Articolul 2
Art. 2 din ORDIN nr. 951 din 19 mai 2016 privind aprobarea cotelor de recoltă pentru unele specii de faună de interes cinegetic, la care vânarea este permisă, pentru perioada de vânătoare mai 2016 - 14 mai 2017
(1) Cotele de recoltă aprobate prin prezentul ordin se realizează pentru fiecare specie și pentru fiecare fond cinegetic de către gestionarii acestora, conform prevederilor art. 6 alin. (1) lit. f) din , cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea reglementărilor în vigoare în domeniul vânătorii referitoare la autorizarea, organizarea și practicarea vânătorii, urmărindu-se conservarea biodiversității faunei cinegetice și păstrarea echilibrului ecologic.
(2) În situațiile în care în cursul perioadei de vânătoare gestionarii fondurilor cinegetice se schimbă, cotele de recoltă nerealizate revin noilor gestionari de la momentul preluării dreptului de gestionare a faunei cinegetice.
(3) Cu respectarea cotelor de recoltă, fiecare vânător înscris în autorizația de vânătoare poate recolta într-o zi maximum 50 de exemplare din specia ciocârlie (Alauda arvensis), maximum 50 exemplare din specia prepeliță (Coturnix coturnix) și maximum 15 exemplare pentru fiecare dintre speciile gâscă-de-vară (Anser anser rubirostris), gârliță mare (Anser albifrons), rață mare (Anas platyrhynchos), rață mică (Anas crecca), rațacu-cap-castaniu (Aythya ferina), rața moțată (Aythya fuligula), rața pestriță (Anas strepera), rața sunătoare (Bucephala clangula), rața lingurar (Anas clypeata), rața sulițar (Anas acuta), rața cârâitoare (Anas querquedula) și rața-cu-cap-negru (Aythya marila).