Articolul 72
Art. 72 din LEGE nr. 100 din 19 mai 2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii
- Capitolul IV Reguli privind atribuirea contractelor de concesiune
- Secţiunea a 5-a Elaborarea documentației de atribuire
- Paragraful §1. Garanții procedurale
(1) Contractele de concesiune se atribuie pe baza criteriilor de atribuire stabilite de autoritatea/entitatea contractantă potrivit prevederilor art. 86 , dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
(la 13-07-2020, Partea introductivă a alin. (1) din Articolul 72 a fost modificată de )
a) oferta respectă cerințele minime stabilite prin documentația de atribuire de autoritatea/entitatea contractantă;
(la 13-07-2020, Litera a) din Alin. (1), Articolul 72 a fost modificată de )
b) ofertantul respectă criteriile de calificare și selecție prevăzute la art. 75 ;
c) ofertantul nu este exclus de la participarea la procedura de atribuire, potrivit prevederilor art. 79-81 și sub rezerva celor prevăzute la art. 84 .
(2) Cerințele minime prevăzute la alin. (1) lit. a) cuprind condiții și caracteristici, în special, tehnice, fizice, funcționale și juridice, pe care orice ofertă trebuie să le îndeplinească sau pe care ofertantul trebuie să le dețină.