Începe proba gratuită

LEGE nr. 101 din 19 mai 2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor

Articolul 8

Articolul 8

Art. 8 din LEGE nr. 101 din 19 mai 2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor

  1. Capitolul III Contestația formulată pe cale administrativ-jurisdicțională
  2. Secţiunea 1 Termenul de contestare și efectele contestației

(1) Persoana care se consideră vătămată de un act al autorității contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorității contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum și pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de:

a) 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoștință despre actul autorității contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziție publică/sectorial sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunțurilor de participare, potrivit legislației privind achizițiile publice, legislației privind achizițiile sectoriale sau legislației privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii;

b) 7 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoștință despre actul autorității contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziție publică/sectorială sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunțurilor de participare, potrivit legislației privind achizițiile publice, legislației privind achizițiile sectoriale sau legislației privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii.

(la 13-07-2020, Litera b) din Alineatul (1), Articolul 8, Sectiunea 1, Capitolul III a fost modificată de )

(2) În cazul în care contestația privește conținutul documentației de atribuire, publicată în Sistemul electronic de achiziții publice, denumit în continuare SEAP, data luării la cunoștință este data publicării documentației de atribuire.

(la 13-07-2020, Articolul 8 din Sectiunea 1, Capitolul III a fost completat de )

(la 04-06-2018, Articolul 8 din Sectiunea 1, Capitolul III a fost modificat de )

Notă

Decizie de admitere: ,

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

3
  1. 13.07.2020

    Modificare

    ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 9 iulie 2020

    (la 13-07-2020, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 8 , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 3, Articolul IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 614 din 13 iulie 2020 )

    Vezi actul modificator
  2. 13.07.2020

    Completare

    ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 9 iulie 2020

    (la 13-07-2020, Articolul 8 din Sectiunea 1 , Capitolul III a fost completat de Punctul 4, Articolul IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 614 din 13 iulie 2020 )

    Vezi actul modificator
  3. 04.06.2018

    Modificare

    ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 45 din 24 mai 2018

    (la 04-06-2018, Articolul 8 din Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 4, Articolul IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 45 din 24 mai 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 459 din 04 iunie 2018 )

    Vezi actul modificator

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.