Articolul 3
Art. 3 din LEGE nr. 101 din 19 mai 2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor
- Capitolul I Dispoziții generale
(1) În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos semnifică, după cum urmează:
a) act al autorității contractante - orice act, orice operațiune care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligații prevăzute de legislația în materie, omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumită operațiune, în legătură cu sau în cadrul unei proceduri de atribuire, fără a include achiziția directă care intră sub incidența , prevăzute de privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, de privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, sau de privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare;
(la 13-07-2020, Litera a) din Alineatul (1), Articolul 3, Capitolul I a fost modificată de )
Notă
Decizie de admitere: ,
b) autoritate contractantă - oricare dintre următoarele:
(i) autoritatea contractantă, astfel cum este definită în legislația privind achizițiile publice;
(ii) autoritatea contractantă sau entitatea contractantă, astfel cum este definită în legislația privind achizițiile sectoriale;
(iii) autoritatea contractantă sau entitatea contractantă, astfel cum este definită în legislația privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii;
c) contract - oricare dintre următoarele:
(i) contractul de achiziție publică, astfel cum este definit în legislația privind achizițiile publice;
(ii) contractul sectorial, astfel cum este definit în legislația privind achizițiile sectoriale;
(iii) acordul-cadru, astfel cum este definit în legislația privind achizițiile publice, precum și în legislația privind achizițiile sectoriale;
(iv) contractul de concesiune de servicii sau contractul de concesiune de lucrări, astfel cum este definit în legislația privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii;
d) măsuri de remediere - acele măsuri adoptate de autoritatea/entitatea contractantă, în urma primirii unei contestații, cu scopul de a corecta o decizie adoptată în cadrul procedurii de atribuire;
(la 04-06-2018, Litera d) din Alineatul (1), Articolul 3, Capitolul I a fost modificată de )
e) Abrogată.
(la 04-06-2018, Litera e) din Alineatul (1), Articolul 3, Capitolul I a fost abrogată de )
f) persoană care se consideră vătămată - orice operator economic care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
(i) are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire; și
(ii) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecință a unui act al autorității contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei cereri privind o procedură de atribuire.
(2) Termenii și expresiile definite la alin. (1) se completează în mod corespunzător cu termenii și expresiile definite în legislația privind achizițiile publice, legislația privind achizițiile sectoriale, respectiv legislația privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, după caz.
(3) În sensul alin. (1) lit. f) pct. (i) se consideră că o persoană are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire dacă nu a fost încă exclusă definitiv de la respectiva procedură. O excludere este definitivă în cazul în care a fost notificată candidatului/ofertantului interesat și fie a fost considerată legală de către Consiliu/instanță, fie nu mai poate face obiectul unei căi de atac.
(la 22-12-2017, Articolul 3 din Capitolul I a fost completat de )