Articolul 25
Art. 25 din LEGE nr. 101 din 19 mai 2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor
- Capitolul III Contestația formulată pe cale administrativ-jurisdicțională
- Secţiunea a 5-a Termenul de soluționare a contestației
(1) Consiliul, prin încheiere, poate suspenda procedura de soluționare a contestației:
a) în situația în care aceasta depinde în tot sau în parte de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți;
b) când s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru o infracțiune săvârșită în legătură cu actul atacat de contestator.
(1^1) Consiliul va comunica încheierea de suspendare a soluționării contestației atât părților implicate, cât și instanței respective, solicitând-i acesteia să soluționeze cauza cu celeritate.
(la 04-06-2018, Articolul 25 din Sectiunea a 5-a, Capitolul III a fost completat de )
(2) Suspendarea procedurii de soluționare a contestației produce efecte până la rămânerea definitivă a hotărârii în cauza care a provocat suspendarea.
(3) Consiliul poate reveni motivat asupra suspendării, dacă se constată că partea care a cerut-o nu are un comportament diligent în cadrul procesului care a determinat suspendarea, tergiversând soluționarea acestuia, ori dacă soluționarea acțiunii penale care a determinat suspendarea durează mai mult de un an de la data la care a intervenit suspendarea, fără a se dispune o soluție în acea cauză.
(4) Încheierea pronunțată potrivit prevederilor alin. (3) se poate ataca cu plângere, la instanța competentă prevăzută la art. 32 alin. (1) , în mod separat, în termen de 5 zile de la comunicare.
(5) Suspendarea procedurii de soluționare a contestației întrerupe curgerea termenului de soluționare prevăzut la art. 24 alin. (1) . De la reluarea soluționării curge un nou termen.