Articolul 224
Art. 224 din LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice
- Capitolul VII Contravenții și sancțiuni
(1) Următoarele fapte constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni:
a) neducerea la îndeplinire a deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, după data la care aceasta rămâne definitivă;
(la 04-06-2018, Litera a) din Alineatul (1), Articolul 224, Capitolul VII a fost modificată de )
b) orice încălcare a prevederilor prezentei legi sau a actelor normative emise în aplicarea acesteia, având ca efect încălcarea dispozițiilor art. 2;
c) atribuirea unui contract de achiziție publică/acord-cadru sau organizarea unui concurs de soluții fără publicarea prealabilă a unei invitații de participare la o procedură concurențială de ofertare, în cazurile în care publicarea acesteia este obligatorie potrivit prevederilor art. 111 alin. (1) lit. a) și art. 144;
d) încălcarea prevederilor art. 11 alin. (2) ;
e) încălcarea regulilor de elaborare a specificațiilor tehnice prevăzute la art. 155 alin. (6) ;
f) încălcarea regulilor de publicitate și transparență prevăzute la art. 111 alin. (1) lit. b) și art. 142-150 ;
g) utilizarea altor criterii de calificare și selecție decât cele prevăzute la art. 163 sau a altor criterii de atribuire decât cele prevăzute la art. 187 alin. (3) ;
g^1) încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 187 alin. (4^1) și (8) ;
(la 16-04-2022, Alineatul (1) din Articolul 224, Capitolul VII a fost completat de )
h) aplicarea incorectă, în cadrul procesului de calificare/selecție și/sau evaluare a criteriilor de calificare și selecție, a criteriului de atribuire sau a factorilor de evaluare;
i) nepunerea la dispoziția ANAP a informațiilor referitoare la atribuirea/modificarea contractelor de achiziție publică/ acordurilor-cadru, în scopul îndeplinirii funcțiilor sale;
(la 22-12-2017, Litera i) din Alineatul (1), Articolul 224, Capitolul VII a fost modificată de )
j) încălcarea prevederilor art. 207 alin. (1) ;
k) anularea unei proceduri de atribuire în alte cazuri decât cele prevăzute la art. 212 și 213 sau crearea unor circumstanțe artificiale de anulare a procedurii de atribuire;
l) încălcarea prevederilor art. 214 și art. 215 alin. (1) și (2) .
(la 13-07-2020, Litera l) din Alineatul (1), Articolul 224, Capitolul VII a fost modificată de )
m) încălcarea prevederilor art. 218 alin. (1) și (3) .
(la 10-09-2022, Alineatul (1) din Articolul 224, Capitolul VII a fost completat de )
(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează cu amendă între 5.000 lei și 30.000 lei.