Articolul 6
Art. 6 din LEGE nr. 99 din 19 mai 2016 privind achizițiile sectoriale
- Capitolul I Dispoziții generale
- Secţiunea a 4-a Activități relevante
- Paragraful 2 Energie electrică
(1) Sunt considerate activități relevante în domeniul energiei electrice:
a) punerea la dispoziție sau exploatarea de rețele fixe destinate furnizării de servicii publice în domeniul producerii, transportului sau distribuției de energie electrică;
b) livrarea în regim reglementat, a energiei electrice prin rețele de natura celor prevăzute la lit. a) .
(2) Livrarea energiei electrice prin rețele destinate furnizării de servicii publice de către o entitate contractantă, alta decât o autoritate contractantă, nu se consideră a fi o activitate relevantă în sensul alin. (1) , dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile următoare:
(la 22-12-2017, Partea introductivă a Alineatului (2) din Articolul 6, Paragraful 2, Sectiunea a 4-a, Capitolul I a fost modificată de )
a) producerea de energie electrică de către entitatea contractantă respectivă are drept scop desfășurarea unei alte activități decât cele considerate de prezenta lege ca fiind relevante;
b) livrarea energiei electrice prin rețele publice depinde doar de consumul propriu al entității contractante respective și nu a depășit 30% din producția totală de energie a entității contractante respective, ținând cont de media ultimilor 3 ani, inclusiv anul în curs.
(3) Abrogat.
(la 22-12-2017, Alineatul (3) din Articolul 6, Paragraful 2, Sectiunea a 4-a, Capitolul I a fost abrogat de )