Articolul 25
Art. 25 din LEGE nr. 99 din 19 mai 2016 privind achizițiile sectoriale
- Capitolul I Dispoziții generale
- Secţiunea a 5-a Domeniu de aplicare
- Paragraful 3 Modul de calcul al valorii estimate a achiziției
În cazul contractelor sectoriale de produse sau de servicii cu caracter de regularitate sau care se intenționează să fie reînnoite în cursul unei anumite perioade, valoarea estimată a achiziției sectoriale se calculează pe baza următoarelor:
a) fie valoarea reală globală a tuturor contractelor similare succesive atribuite în ultimele 12 luni sau în anul bugetar anterior, ajustată, acolo unde este posibil, pentru a lua în considerare modificările cantitative și valorice care pot surveni într-un interval de 12 luni de la data contractului inițial;
b) fie valoarea estimată globală a tuturor contractelor succesive atribuite într-un interval de 12 luni de la prima livrare.