Articolul 18
Art. 18 din LEGE nr. 99 din 19 mai 2016 privind achizițiile sectoriale
- Capitolul I Dispoziții generale
- Secţiunea a 5-a Domeniu de aplicare
- Paragraful 3 Modul de calcul al valorii estimate a achiziției
(1) În cazul concursului de soluții prevăzut la art. 118 lit. a) , valoarea estimată se calculează pe baza valorii estimate, fără TVA, a contractului sectorial de servicii, inclusiv a oricăror eventuale premii sau plăți către participanți, cu condiția ca aceasta să fie egală cu sau mai mare decât pragul prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. a) .
(2) În cazul concursului de soluții prevăzut la art. 118 lit. b) , valoarea estimată se calculează prin raportare la valoarea totală a premiilor sau plăților către participanți și include valoarea estimată, fără TVA, a contractului sectorial de servicii care poate fi încheiat în temeiul dispozițiilor art. 117 alin. (1) lit. j) , în cazul în care entitatea contractantă și-a exprimat în anunțul de concurs intenția de a atribui acest contract, cu condiția ca aceasta să fie egală cu sau mai mare decât pragul prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. a) .