Articolul 145
Art. 145 din LEGE nr. 99 din 19 mai 2016 privind achizițiile sectoriale
- Capitolul IV Modalitățile de atribuire
- Secţiunea a 2-a Instrumente și tehnici specifice de atribuire a contractelor sectoriale
- Paragraful 3 Licitația electronică
(1) Pe parcursul fiecărei runde a licitației electronice, entitatea contractantă are obligația de a comunica în mod instantaneu tuturor ofertanților cel puțin informațiile care sunt suficiente pentru ca aceștia să-și poată determina, în orice moment, poziția pe care o ocupă în clasament.
(2) Entitatea contractantă are dreptul de a comunica și alte informații privind:
a) numărul participanților în runda respectivă a licitației electronice;
b) prețurile sau valorile noi prezentate în cadrul rundei respective de către alți ofertanți, numai dacă acest lucru a fost prevăzut în documentele achiziției.
(3) Pe parcursul desfășurării rundelor licitației electronice, entitatea contractantă nu poate dezvălui, în nicio situație, identitatea ofertanților.