Articolul 8
Art. 8 din HOTĂRÂRE nr. 347 din 11 mai 2016 privind stabilirea cadrului general de implementare a operaţiunilor cofinanţate din Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime prin Programul operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime 2014-2020
- Capitolul I Obiectiv și dispoziții generale
Costul de achiziție al construcțiilor, cu excepția cazului prevăzut la art. 7 alin. (3) , inclusiv terenul pe care se află construcția, este eligibil în situația în care sunt îndeplinite cumulativ prevederile art. 4 și următoarele condiții specifice:
a) construcția nu a fost achiziționată/construită prin intermediul unei finanțări nerambursabile publice în ultimii 5 ani;
b) construcția este strict necesară implementării operațiunii;
c) se certifică de către un evaluator autorizat și independent de beneficiarul operațiunii că prețul/costul de achiziție al construcțiilor, inclusiv terenul pe care se află construcția, nu depășește valoarea de piață;
d) construcțiile trebuie să fie libere de orice sarcini/interdicții ce afectează implementarea operațiunii și să nu facă obiectul unor litigii având ca obiect dreptul invocat de către potențialul beneficiar, aflate în curs de soluționare la instanțele judecătorești, la momentul depunerii cererii de finanțare.