Articolul 5
Art. 5 din NORMĂ nr. 22 din 15 aprilie 2016 privind autorizarea de constituire a societății de pensii și autorizarea de administrare a fondurilor de pensii administrate privat
- Capitolul II Autorizarea de constituire a societății de pensii
- Secţiunea 1 Condiții generale
Pentru obținerea deciziei de autorizare de constituire, societatea de pensii trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții generale:
a) să se constituie sub forma unei societăți pe acțiuni;
b) să aibă ca obiect unic de activitate administrarea fondurilor de pensii;
c) denumirea societății de pensii să conțină obligatoriu sintagma "fond de pensii", astfel încât să nu fie confundată cu fondul de pensii și să nu conțină elemente de natură să inducă în eroare participanții, potențialii participanți sau alte persoane;
d) capitalul social să fie reprezentat prin acțiuni nominative, care nu pot fi transformate în acțiuni la purtător și nu pot fi acțiuni preferențiale;
e) actul constitutiv trebuie să prevadă că acționarii nu pot beneficia de drepturi preferențiale sau de alte privilegii și că se interzice limitarea drepturilor sau impunerea de obligații suplimentare acționarilor;
f) participația cumulată a persoanelor fizice nu poate depăși 5% din capitalul social al societății de pensii;
g) să aibă un consiliu de administrație/supraveghere alcătuit dintr-un număr impar de membri, dar nu mai puțin de 3 persoane fizice;
h) fondatorii să facă dovada vărsării integrale și în formă bănească a capitalului social, care trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de Lege și de reglementările incidente.