Articolul 35
Art. 35 din REGULAMENT nr. 3 din 31 martie 2016 privind criteriile aplicabile și procedura pentru evaluarea prudențială a achizițiilor și majorărilor participațiilor la entitățile reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară
- Capitolul IV Procedura de aprobare
În aplicarea art. 16 alin. (8) , A.S.F. respinge cererea de aprobare a proiectului de achiziție și a acționarului semnificativ dacă, pe baza analizării documentelor și informațiilor primite:
a) are motive să considere că există elemente care pot pune la îndoială reputația potențialului achizitor ori concluzionează că este puțin probabil ca potențialul achizitor să aibă capacitatea de a face față dificultăților apărute în procesul de achiziție sau în urma realizării achiziției;
b) persoanele propuse de potențialul achizitor în condițiile art. 25 nu îndeplinesc cerințele de eligibilitate prevăzute de ;
(la 21-08-2025, Litera b), Articolul 35, Capitolul IV a fost modificată de )
c) apreciază că proiectul de achiziție propus nu permite entității reglementate să se conformeze cerințelor prudențiale sau acesta nu permite exercitarea unei supravegheri eficiente;
d) există motive de a suspecta săvârșirea unei infracțiuni sau a unei tentative de spălare de bani ori de finanțare a terorismului în legătură cu achiziția propusă sau creșterea riscului în acest sens;
e) actele cu putere de lege sau actele administrative ale unei țări terțe, aplicabile uneia sau mai multor persoane fizice sau juridice cu care entitatea reglementată are legături strânse sau anumite dificultăți legate de aplicarea actelor respective, împiedică A.S.F. să își exercite în mod eficient funcția de supraveghere;
f) există un nivel insuficient de transparență în ceea ce privește mecanismul de finanțare sau cu privire la entitățile implicate;
g) în situația în care se dovedește că anumite informații transmise de achizitorul potențial sunt false sau incomplete, putând duce la concluzii eronate în procesul de evaluare.