Articolul 1
Art. 1 din NORMĂ nr. 17 din 14 martie 2016 privind stabilirea activităţilor, serviciilor şi operaţiunilor care se încadrează în categoria funcţiilor critice, criteriile pentru stabilirea liniilor de activitate de bază şi a serviciilor asociate, precum şi serviciile critice pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară poate să le ceară unui asigurător supus rezoluţiei
- Capitolul I Definiţii şi domeniu de aplicare
(1) Prezenta normă reglementează:
a) criteriile privind stabilirea activităților, serviciilor sau operațiunilor care se încadrează în categoria funcțiilor critice, precum și criteriile pentru stabilirea liniilor de activitate care se încadrează în categoria liniilor de activitate de bază și a serviciilor asociate;
b) serviciile critice sau facilitățile pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară poate să le ceară unui asigurător supus rezoluției pentru a permite unui destinatar să exercite în mod eficient o activitate care i-a fost transferată.
(2) Funcțiile critice sunt identificate de asigurător în contextul planului de redresare, ulterior de direcția care exercită funcția de rezoluție în procesul de planificare a rezoluției și de aplicare a măsurilor necesare recapitalizării asigurătorului în timp util.
(3) Serviciile critice sunt intrinsec legate de funcțiile critice, iar identificarea lor se face cu respectarea pașilor de identificare a funcțiilor critice.