Articolul 122
Art. 122 din CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 108 din 28 ianuarie 2016 la nivel de grup de unităţi sanitare spitaliceşti aflate în coordonarea Direcţiei de Sănătate Publică Maramureş pentru anii 2015-2017
- Capitolul 5 Timpul de muncă şi timpul de odihnă
(1) La unitățile unde programul se desfășoară neîntrerupt, programul de lucru din timpul zilei poate fi egal cu programul de lucru din timpul nopții.
(2) Se consideră muncă prestată în timpul nopții munca prestată în intervalul cuprins între orele 22.00-6.00, cu posibilitatea abaterii cu o oră în plus sau în minus față de aceste limite, în cazuri excepționale.
(3) Este considerat program în ture sistemul 8 cu 16 ore și 12 cu 24 ore, salariatul având obligația efectuării serviciului de dimineață, de după-amiază, de noapte în decursul unei luni.