Articolul 15
Art. 15 din CONTRACT DE MUNCĂ nr. 1 din 22 decembrie 2015 la nivelul grupului de unităţi din sectorul de activitate construcţii de maşini şi construcţii metalice pe anii 2016-2017
- Capitolul II Timpul de muncă și timpul de odihnă
- II.1. - Durata muncii
- Durata normală a muncii
(1) Durata normală a timpului de lucru este de 8 ore pe zi și, respectiv, de 40 de ore pe săptămână.
(2) La locurile de muncă unde specificul activității impune, pot fi stabilite forme specifice de organizare a timpului de lucru, după caz, în tură, tură continuă, turnus, program fracționat.
(3) Locurile de muncă la care se aplică formele specifice de organizare a programului de lucru, precum și modalitățile concrete de organizare și evidență a muncii prestate se stabilesc prin contractul colectiv de muncă de la nivelul unității.