Articolul 1
Art. 1 din HOTĂRÂRE nr. 45 din 3 februarie 2016 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare
(1) Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare, denumită în continuare ANCSI, este organul de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, prin care acesta își realizează atribuțiile în domeniul cercetării științifice, dezvoltării tehnologice și inovării.
(2) ANCSI este instituție publică, finanțată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice.
(3) Sediul ANCSI este în municipiul București, str. D. I. Mendeleev nr. 21-25, sectorul 1.