Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 44 din 3 februarie 2016 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice

Articolul 23

Articolul 23

Art. 23 din HOTĂRÂRE nr. 44 din 3 februarie 2016 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice

(1) Inspectoratele școlare județene, respectiv al municipiului București asigură activitatea de distribuire a manualelor școlare către unitățile de învățământ preuniversitar de stat. Activitatea de distribuire a manualelor școlare este organizată pe lângă inspectoratele școlare județene, respectiv al municipiului București, cu finanțare din venituri proprii.

(2) Veniturile înregistrate din activitatea prevăzută la alin. (1) se obțin de la operatorii economici care și-au asumat obligația de a edita, de a tipări și de a distribui/difuza manualele școlare sau se virează direct de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice în cazul în care prin contractul cu acești operatori economici s-au prevăzut reținerea și virarea de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a sumelor aferente difuzării manualelor școlare de la inspectoratele școlare la unitățile de învățământ. Sumele sunt suportate de operatorii economici care și-au asumat obligația de a edita, de a tipări și de a distribui/difuza manualele școlare.

(3) Cheltuielile curente și de capital aferente activității prevăzute la alin. (1) se suportă din veniturile prevăzute la alin. (2).

(4) Disponibilitățile existente în cont la finele anului se reportează și se utilizează în anul următor pentru destinațiile prevăzute la alin. (3).