Articolul 26
Art. 26 din ORDIN nr. 10 din 20 ianuarie 2016 privind stabilirea procedurilor de selecţie în vederea trimiterii în misiune a personalului Jandarmeriei Române la Centrul de Excelenţă NATO pentru Operaţii de Stabilitate, a celor specifice gestionării raporturilor de serviciu şi alte aspecte organizatorice
- Capitolul II Procedurile de selecție a cadrelor militare care urmează să fie trimise în misiune la Centrul de Excelență
(1) În intervalul cuprins între data aprobării raportului privind trimiterea în misiune și data începerii misiunii, personalul selecționat parcurge un instructaj specific poziției pentru care a fost declarat admis, care se desfășoară pe o perioadă de maximum 15 zile lucrătoare.
(2) Instructajul se realizează sub coordonarea SAERMI, în cooperare cu alte structuri specializate ale IGJR și MAI, după caz, și presupune organizarea de ședințe de pregătire teoretică și practică cu următoarele obiective:
a) pregătire generală în următoarele domenii: afaceri europene și relații internaționale, cunoașterea organizațiilor internaționale (UE, ONU, NATO, OSCE), protecția informațiilor clasificate și a datelor cu caracter personal, măsuri anticorupție, relații publice și informare, protocol;
b) pregătire specifică în ceea ce privește organizarea și funcționarea Centrului de Excelență, rolul Centrului de Excelență, specificul activității care urmează să se desfășoare la Centrul de Excelență, în funcție de profilul și specializarea poziției care urmează a fi ocupate.
(3) Evaluarea medicală și efectuarea imunizărilor personalului selecționat, conform cerințelor misiunii și zonei de desfășurare a acesteia, se efectuează prin Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu "Dr. Nicolae Kretzulescu" București. Personalul selecționat se va prezenta la examinarea medicală de specialitate cu avizul medicului de unitate cuprinzând concluziile ultimului examen de bilanț efectuat în cadrul controlului medical anual.