Articolul 28
Art. 28 din NORMĂ nr. 24 din 17 decembrie 2015 privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor administrate privat
- Capitolul III Obligațiile de informare și transparență
(1) Conform prevederilor , administratorul întocmește și transmite A.S.F. până la data de 15 aprilie un raport anual care oferă o imagine reală, corectă și completă asupra activității de administrare a fondului de pensii administrat privat.
(2) Raportul anual prevăzut la alin. (1) cuprinde informațiile prevăzute la , precum și cel puțin următoarele:
a) date privind identificarea administratorului, conducerea, organizarea și funcționarea acestuia, precum și organigrama, cu specificarea numărului mediu de persoane alocate fiecărui departament;
b) date privind identificarea fondului de pensii administrat privat, a depozitarului și a auditorului acestuia;
c) informații privind evoluția numărului de participanți la fondul de pensii administrat privat;
d) analiza respectării regulilor de investire conținute în declarația privind politica de investiții, modificările survenite în timpul anului și motivele care au determinat eventualele modificări;
e) activitatea și strategia privind marketingul în domeniul pensiilor administrate privat;
f) managementul riscului investițional, metodele de evaluare utilizate și rezultatele administrării acestuia;
g) managementul riscului operațional, metodele de evaluare utilizate și rezultatele administrării acestuia;
h) conformitatea cu legislația în vigoare și cu reglementările interne ale administratorului în efectuarea operațiunilor;
i) informații cu privire la cheltuielile de administrare suportate de administrator și cheltuielile de administrare suportate de fondul de pensii administrat privat, detaliate pe fiecare componentă;
j) informații cu privire la plățile de disponibilități bănești care s-au efectuat din fondul de pensii administrat privat, detaliate pe tipuri de plăți;
k) analiza sesizărilor primite de la participanți, modul de soluționare a acestora și măsurile întreprinse;
l) analiza desfășurării activității de audit intern și măsurile întreprinse.
(3) Raportul anual prevăzut la alin. (1) este însoțit de:
a) situațiile financiare anuale ale fondului de pensii administrat privat, întocmite și aprobate conform legislației în vigoare;
b) situațiile financiare anuale ale administratorului, întocmite și aprobate conform legislației în vigoare.
(4) Auditorul financiar emite o opinie cu privire la raportul prevăzut la alin. (1) , cu respectarea prevederilor .
(5) Raportul prevăzut la alin. (1) însoțit de raportul auditorului financiar, prevăzut la alin. (4) , se transmit de către administrator A.S.F. pe suport hârtie, până la data de 15 aprilie a fiecărui an.