Articolul 29
Art. 29 din NORMĂ nr. 27 din 21 decembrie 2015 privind activitatea de audit financiar la entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară
- Capitolul III Alte dispoziţii privind auditorul financiar
(1) A.S.F. are acces la orice documente sau rapoarte întocmite de auditorii financiari pe parcursul misiunii de audit financiar.
(2) A.S.F. asigură confidențialitatea informațiilor conținute în raportul de audit, precum și a altor informații primite pe parcursul misiunii de audit, cu excepția celor de natură penală.
(3) Transmiterea către A.S.F. a informațiilor prevăzute la alin. (2) nu constituie o încălcare a obligației de păstrare a secretului profesional care revine auditorului financiar, potrivit legii/codului etic/clauzelor contractuale, și nu atrage răspunderea auditorului financiar sau a membrilor echipei de audit.