Articolul 33
Art. 33 din CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ UNIC nr. 1.673 din 26 noiembrie 2015 la nivelul grupului de operatori din serviciile publice de alimentare cu apă şi de canalizare pe anii 2016-2017
- Capitolul IV Contractul individual de muncă
(1) În vederea perfectării raporturilor de muncă și a stabilirii concrete a drepturilor și obligațiilor angajatorului și ale salariaților, angajarea în muncă se face prin încheierea contractului individual de muncă, în condițiile respectării legislației în vigoare.
(2) Angajatorul are obligația de a încheia contractul individual de muncă, în formă scrisă, anterior începerii efective a raporturilor de muncă. Contractul individual de muncă va cuprinde cel puțin clauzele prevăzute de legislația în vigoare: , actualizat prin - privind modificarea și completarea modelului-cadru al contractului individual de muncă prevăzut în anexa la și - privind modificarea și completarea modelului-cadru al contractului individual de muncă, prevăzut în anexa la .
(3) Angajarea și, respectiv, încheierea contractului individual de muncă se efectuează numai după verificarea prealabilă a competențelor profesionale și aptitudinilor persoanelor care solicită angajarea.