Articolul 2
Art. 2 din LEGE nr. 301 din 27 noiembrie 2015 privind stabilirea cerinţelor de protecţie a sănătăţii populaţiei în ceea ce priveşte substanţele radioactive din apa potabilă
Pentru aplicarea prezentei legi, expresiile de mai jos semnifică după cum urmează:
a) apă potabilă - apa destinată consumului uman, astfel cum este definită la privind calitatea apei potabile, republicată;
b) substanță radioactivă - orice substanță care conține unul sau mai mulți radionuclizi a căror activitate sau concentrație nu poate fi neglijată din punctul de vedere al radioprotecției;
c) activitate beta reziduală - diferența dintre concentrația de activitate beta globală și concentrația de activitate a radionuclidului 40K;
d) doza efectivă totală de referință DETR - doza efectivă angajată rezultată din ingestia apei potabile în decursul unui an datorată tuturor radionuclizilor a căror prezență a fost detectată într-o rezervă de apă destinată consumului uman, de origine naturală sau artificială, cu excepția tritiului, a potasiului-40, a radonului și a produșilor de viață scurtă rezultați din dezintegrarea radonului;
e) valoarea parametrului de calitate - valoarea concentrației substanțelor radioactive din apa potabilă, a cărei depășire implică analizarea de către direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București dacă prezența substanțelor radioactive în apa potabilă prezintă un risc pentru sănătatea umană care necesită măsuri și, după caz, luarea măsurilor de remediere necesare pentru a îmbunătăți calitatea apei până la un nivel care să respecte cerințele de protecție a sănătății populației din punctul de vedere al radioprotecției;
f) monitorizarea de audit - monitorizarea ce oferă informația necesară pentru a se determina dacă pentru toți parametrii stabiliți prin prezenta lege valorile sunt sau nu conforme.