Articolul 47
Art. 47 din ANEXA nr. 446 din 25 mai 1966 cu privire la organizarea şi funcţionarea instituţiilor şi serviciilor medico-legale
- Partea II-a EXPERTIZA, NOUA EXPERTIZA, CONSTATAREA ŞI ALTE LUCRĂRI MEDICO-LEGALE
- Capitolul 6 EXAMINARILE MEDICO-LEGALE EFECTUATE LA CEREREA PERSOANELOR INTERESATE
Pot cere efectuarea examinarilor medico-legale:
a) persoana în cauza, dacă a depășit vîrsta de 14 ani;
b) unul din părinți, pentru copiii minori;
c) tutorele sau autoritatea tutelara, pentru persoanele puse sub tutela, precum și curatorul în cazul cînd s-a instituit curatela;
d) persoanele care îl ingrijesc, pentru minori, alții decît cei prevăzuți la lit. a), b) și c);
e) directorul instituției respective, pentru persoanele internate în cămine, preventorii, internate școlare etc.;
f) comandantul locului de deținere pentru detinutii condamnați și organul de urmărire penală sau instanța de judecată, pentru persoanele aflate în stare de reținere sau deținere;
g) orice altă persoană, pentru copii gasiti, pentru persoanele debile mintal, pentru cei care nu se pot îngriji singuri și nici nu sînt în îngrijirea cuiva.