Începe proba gratuită

LEGE nr. 276 din 12 noiembrie 2015 privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 236/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului privind vânzarea în lipsă şi anumite aspecte ale swapurilor pe riscul de credit

Articolul 9

Articolul 9

Art. 9 din LEGE nr. 276 din 12 noiembrie 2015 privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 236/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului privind vânzarea în lipsă şi anumite aspecte ale swapurilor pe riscul de credit

  1. Capitolul II Măsuri administrative şi sancţiuni

(1) Constatarea faptelor prevăzute la art. 6 se realizează de către reprezentanți ai Băncii Naționale a României, împuterniciți în acest sens, în cursul inspecțiilor sau investigațiilor efectuate în condițiile prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 236/2012 ori pe baza notificărilor, raportărilor, informațiilor transmise Băncii Naționale a României în exercitarea atribuțiilor sale potrivit prezentei legi și/sau a datelor și informațiilor disponibile acesteia în orice alt mod.

(2) Actele prin care sunt dispuse măsuri sau sunt aplicate sancțiuni potrivit prezentei legi se emit de către guvernatorul, prim-viceguvernatorul sau viceguvernatorii Băncii Naționale a României, conform regulamentelor interne ale acesteia, și trebuie să cuprindă cel puțin elementele de identificare a persoanei în culpă, descrierea faptei și a circumstanțelor acesteia și temeiul de drept al dispunerii măsurii sau, după caz, al aplicării sancțiunii.

(3) Banca Națională a României poate delega constatarea săvârșirii faptelor prevăzute la art. 6 către agenți împuterniciți sau către autoritățile competente din alte state membre sau, după caz, din state terțe, în baza acordurilor încheiate cu acestea.