Articolul 17
Art. 17 din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 47 din 23 octombrie 2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015 şi unele măsuri bugetare
- Capitolul I Dispoziţii referitoare la rectificarea bugetară pe anul 2015
(1) Se autorizează Ministerul Apărării Naționale, în anexa nr. 3/18/29 "Fișa obiectivului/proiectului/categoriei de investiții", la capitolul 66.01 "Sănătate", titlul 51 "Transferuri între unități ale administrației publice", articolul 51.02 "Transferuri de capital", alineatul 51.02.12 "Transferuri pentru finanțarea investițiilor la spitale", să introducă obiectivul nou de investiții "Redimensionarea și modernizarea centralei termice - punct termic din cazarma 383 Galați", cu credite de angajament, respectiv credite bugetare în sumă de 698 mii lei, finanțarea fiind asigurată în cadrul bugetului aprobat.
(2) Se autorizează Ministerul Apărării Naționale, în anexa nr. 3/18/29 "Fișa obiectivului/proiectului/categoriei de investiții", la capitolul 51.01 "Autorități publice și acțiuni externe", titlul 55 "Alte transferuri", articolul 55.02 "Transferuri curente în străinătate", alineatul 55.02.04 "Alte transferuri curente în străinătate", să introducă obiectivul nou de investiții "Plăci comemorative în onoarea și memoria tuturor românilor care au servit și au murit în Bosnia Herțegovina și în memoria sublocotenentului (post-mortem) Remus Brânzan", cu credite de angajament, respectiv credite bugetare în sumă de 27 mii lei, finanțarea fiind asigurată în cadrul bugetului aprobat.
(3) Se autorizează Ministerul Apărării Naționale, în anexa nr. 3/18/29 "Fișa obiectivului/proiectului/categoriei de investiții", la capitolul 65.01 "Învățământ", titlul 51 "Transferuri între unități ale administrației publice", articolul 51.02 "Transferuri de capital", alineatul 51.02.44 "Transferuri de la bugetul de stat către instituții de învățământ superior militar, ordine publică și securitate națională pentru finanțarea investițiilor", la fișa cod obiectiv 2 "Dotări independente", să suplimenteze creditele de angajament, respectiv credite bugetare în sumă de 1.150 mii lei, finanțarea fiind asigurată în cadrul bugetului aprobat.